Meloni vrea să scoată Românii din Italia
Italia se va concentra mai mult în viitor din nou asupra intereselor sale, a indicat sâmbătă Giorgia Meloni, care urmează să devină noul premier după ce partidul său Fratelli d'Italia a câștigat recentele alegeri parlamentare, transmite dpa.
„Italia trebuie să revină la apărarea intereselor sale naţionale în primul rând”, a declarat Giorgia Meloni, la Milano, în primul discurs public după câştigarea alegerilor, vorbind despre o „schimbare în următoarele câteva luni”.
Ea a precizat că aceasta nu înseamnă o atitudine negativă împotriva altora, ci una pozitivă faţă de Italia.
Giorgia Meloni a mai spus că simte că Italia permite să fie tratată de sus de parteneri europeni şi de Bruxelles şi că nu este tratată ca un egal.
Lidera Fratelli d'Italia a reluat astfel o afirmaţie din campania electorală, la finalul căreia partidul său a reieşit drept cea mai puternică formaţiune din alianţa de dreapta care a promis o politică naţionalistă şi protecţionistă, potrivit Agerpres.
Potrivit Giorgiei Meloni, evaluarea sa a fost confirmată acum de faptul că alte ţări din Europa pun de asemenea interesele proprii deasupra celor ale Uniunii Europene.
Aceasta poate fi interpretată ca o critică la adresa guvernului german, care pune la punct un pachet de asistenţă de până la 200 miliarde de euro pentru a-i ajuta pe germani să lupte cu creşterea preţurilor la energie, notează dpa.
În Italia, aceasta a fost interpretată ca o lipsă de solidaritate, inclusiv de prim-ministrul demisionar Mario Draghi, adaugă agenţia germană.
Surse: stirileprotv.ro
Agerpres
Niciun comentariu