Descoperire socanta! Corneliu Vadim Tudor a fost omorat, iata cum s-a aflat adevarul!



Iata poezia pentru care se presupune ca a fost OMORAT Vadim Tudor! Cuvinte GRELE…

loading...
Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie:
Scapă cît mai iute de masonerie!
Numai neamuri proaste, şmecheri, impostori
Toţi sînt Mari Maeştri (în a trage sfori).
Poartă şorţ, galoane şi-alte tinichele
Plini de semne sacre şi de lanţuri grele.
Ei se trag, cu toţii, din Hiram Abif
Ziditori de temple, scrişi în catastif.
Sînt colegi cu Mozart, Franklin, Casanova
Şi cu manelistul Jean de la Craiova.
Şi cu Fulgerică, zis şi Bragadel
Care face-n spume bere caramel.
Ce solemnitate! Şi ce jurăminte!
Toţi sînt Fraţi de Ordin şi de lucruri sfinte!
Plini de importanţă, nimeni nu-i ca ei
Au ceva din puiul rumen, cu mujdei.
E o stare bună, de suficienţă
Ei au luat caimacul, merg doar la esenţă.
Peste tot au oameni, siguri, la butoane
Ei adoră, zilnic, altfel de icoane.
Dumnezeu le este ,,Mare Arhitect”
Temple – nu Biserici, ce vreţi mai direct?
Cui jură credinţă, lăcrimînd pios?
Forţelor oculte, nu şi lui Hristos.
Toţi vor să parvină, brusc, pe scurtătură
Ei vor să răstoarne legile-n natură.
Funcţii şi onoruri aprig sînt vînate
Prostul avansează doar pentru că-i Frate.
Eu cunosc prea bine lumea de ocară
A masoneriei de la noi din ţară.
N-are idealuri, ci doar interese
Intrigă, şi bîrfă, lupte tot mai dese.
Primitivi sînt unii, n-au nici o valoare
Nu ştiu nici să scrie, hoţi de drumul mare
Interlopi cu ştate vechi în puşcărie
Şi-au găsit refugiul în masonerie
Ocoliţi de Lege, fiindcă ei sînt fraţi
Chiar cu cei mai vajnici dintre magistraţi.
Iar de la o vreme, după cum se ştie
Şi muieri fac parte din masonerie.
Doamne, ce ridicol! Şi ce degradare!
Le priveşte lumea ca pe vrăjitoare.
Sînt femei cu barbă şi cu voce groasă
Nu au altă treabă? N-au copii acasă?
Au schimbat şi şorţul de bucătărie
C-un şorţ geometric, de masonerie.
Ele joacă rolul unor amazoane
N-au feminitate – doar nişte şabloane.
Lume subterană e masoneria
Şubredă ca fumul şi butaforia.
N-au zidit o casă toţi aceşti ,,zidari”
Ei, de trei milenii, sînt doar panglicari
Ritualuri false, ce s-au perimat
Ca o operetă într-un bîlci uitat.
Noi s-avem în viaţă doar un etalon:
Împăratul Lumii nu a fost mason.
Templul Lui slujiţi-l, nu un zid surpat
Mai e timp să puneţi capăt la păcat…
Colonelu Vadim Tudor
Pamflet scris sîmbătă, 13 septembrie 2014, de Sf. Corneliu Sutaşul

loading...

Tradatorii masoni sunt tipul de tradator care, cu regularitate, isi prezinta raportul informativ „centralei” iezuite din Romania.
Vorbim de masoni de rang inalt. Cei de rang inferior, in ciuda mandriei, prosperitatii si sigurantei „relative”, pot fi incadrati la „idioti utili”.
Francmasoneria este in afara Constitutiei, in afara spiritului democratic si in afara valorilor care inalta fiinta umana”
Sursa: frip.ro
Descoperire socanta! Corneliu Vadim Tudor a fost omorat, iata cum s-a aflat adevarul! Descoperire socanta! Corneliu Vadim Tudor a fost omorat, iata cum s-a aflat adevarul! Reviewed by Andra on august 10, 2017 Rating: 5

2 comentarii

  1. Este o prostie monumentala sa afirmi ca masoneria e inamic al Romaniei pentru ca tocmai masoneria a facut posibila UNIREA atat mica Unire din 24 Ianuarie 1859,cat si Marea Unire din 1 decembrie 1918.Trebuie sa fii tare prost ca sa-ti imaginezi ca Alexandru Ioan Cuza,domnitor al Valahiei a fost"eles"de poporul din Moldova pentru a fi uniti fara o organizare temeinica si numeroase"sfori"trase ca puterile straine ale vremii sa fi fost potrivnice!Masoneria a facut Romania,dar asa cum niciodata nimic nu este gratis,modena de schimb a fost controlul acestei "zone gri"de catre cei ce au faurit-o!Pana la unire fiecare dintre cele 3 provincii era controlata de unul din imperii:Moldova de Rusia Tarista,Tara Romaneasca de catre Imperiul Otoman,iar Transilvania de catre Austro-Ungaria!In momentul in care Rusia si Imperiul Otoman au slabit ca putere militara,Occidentul care era condus de masonerie a dorit si preluat prin aceasta unire a romanilor controlul acestei"zone gri"din Nordul Balcanilor!De aceea toti oamenii de frunte ce constituiau adevarata elita a romanilor erau masoni,au simtit si exploatat interesul european in folosul neamului romanesc.Pacat insa ca prea putini cunosc adevarul istoric si sunt prea multe perdele de fum ce inca mascheaza realitatea pescuind in ape tulburi in incercarea de a ne imvrajbi pe unii romani importiva altor romani in folosul(ghici ciuperca ce-i!)unora ce ne doresc din nou divizati sau mai nou cum numesc ei astazi federalizati,metoda pe care o aplica in chiar acest moment un Ucraina!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Băi vomitătură şi lepadatră masonică mai documenteazte sau eşti şi tu din masoni

      Ștergere

Business

[recent]

Trafic